Istoric

1840
În jurul anului 1840, doctorul Iosif Hanko, înțelegând rolul terapeutic al băilor sărate şi posibilitățile de utilizare în acest scop al lacurilor, a încercat să pună la dispoziția populației localnice, bogatele resurse naturale terapeutice ale zonei.

Bazându-se pe datele analizelor chimice calitative făcute asupra apei lacului Roman, I. Hanko lansează ideea înființării unei societăți pe acțiuni care să construiască şi să exploateze o serie de instalații balneare, în jurul lacului Roman, idee împărtăşită între anii 1834-1837, de o parte a locuitorilor oraşului şi sprijinită de către guvernatorul de atunci al Transilvaniei, arhiducele Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este.

În jurul anului 1840, noua societate ridică primele instalații la marginea lacului Roman, materializate prin două camere pentru băi, la care, în 1842, se mai adaugă șase, iar în 1843 încă opt.

1848

Ulterior, datorită interesului pe care publicul îl arăta acestor băi, societatea, în plin progres, sporeşte numărul camerelor la 25, repartizate astfel: cinci cabine pentru bărbați, șase pentru femei, trei vane încălzite cu vapori, opt camere de sticla încălzite în mod natural, trei camere sub cerul liber şi un bazin de înot.

Activitatea băilor continuă, în ritm susținut, până în anul 1848, când datorită frământărilor sociale şi politice din acel an, dezvoltarea lor este încetinită, sau chiar oprită, pentru o bună perioadă de timp.

O nouă etapă de dezvoltare în evoluția stațiunii – după ce în anul 1880, aceste băi trec în proprietatea oraşului – este legată de numele lui Edmond Velits, primar al Turzii, la inițiativa căruia sunt plantați versanții dolinei, este construit un hotel cu 30 de camere, un restaurant, un pavilion de distracții şi este mărită capacitatea de primire a băilor calde, care ajung astfel să dispună de 12 vane.

Această etapă de prefaceri şi înnoiri, durează până la începutul secolului al XX-lea, după care stațiunea stagnează iarăşi şi trece printr-o perioadă de neglijare ce durează aproape 30 de ani.

1931

Începând cu anul 1931, primăria oraşului Turda reluând firul trecutului, îşi manifestă din nou interesul pentru punerea în valoare a lacurilor sărate.

Astfel, lacul Roman a fost dragat, au fost consolidate malurile și a fost modernizat stabilimentul de băi calde. Pe malul vestic al lacului a fost construit un careu cu peste 200 de cabine, suprafața dintre laturile acestuia fiind amenajată ca plajă.

Dotările stațiunii au fost completate, în anul 1938, prin darea în folosință a unui nou hotel, cu 30 de camere.

Perioada războiului şi o bună parte a anilor de după acesta au reprezentat pentru stațiune o nouă etapă de stagnare.

În anii care au urmat, lucrările de amenajare efectuate au avut ca obiectiv consolidarea, prin betonare, a malurilor lacului Roman, refacerea băilor calde în clădirea vechiului hotel şi amenajarea unor spații de cazare, absolut necesare, în contextul în care hotelul edificat în anul 1938 a fost distrus.

1991

Prin lipsa de interes manifestată de autorități, dotările băilor s-au degradat tot mai mult ajungând să fie închise la sfârşitul anilor ’80, ceea ce a dus la distrugerea lor integrală.

În anul 1991 a fost finalizat și s-a dat în folosință Hotelul și Baza de tratament „Arieșul”.

Inițial, factorii naturali de cură valorificați în baza de tratament au fost apele sărate cu caracter clorosodic (sursa lacul Fără Fund) și nămolul sapropelic.

După deschiderea bazei de tratament în anul 1991 s-a pus problema valorificării în cadrul bazei de tratament a unui alt factor natural de cură, microclimatul de salină. Existența salinei vechi în care activitatea industrială de exploatare a sării era sistată constituia o premiză favorabilă pentru realizarea acestui deziderat.